machiavelli.ro

administratie.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

mineritmodern.ro

directorit.ro

   Business / Luni, 29 Iulie 2013

Producătorul de mobilă Lemet îşi extinde reţeaua de magazine printr-o nouă investiţie de 1,7 milioane lei

lem's.pngProducătorul de mobilă Lemet îşi extinde reţeaua de magazine printr-o nouă investiţie de 1,7 milioane lei la Rădăuţi, se arată într-un comunicat al producătorului.
În prima jumătate a anului 2013 au fost deschise şapte magazine LEM'S în oraşe mari precum Constanţa, Piteşti sau Sighetu Marmaţiei. Magazinele de mobilă Lemet operează sub brandul LEM'S şi sunt amenajate la acelaşi standard de calitate în toate judeţele ţării.

Magazinul LEM'S din Rădăuţi se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Cu acest spaţiu comercial deschis în Rădăuţi, reţeaua LEM'S are o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de mp.

'Magazinul de la Rădăuţi este ce-l de-al 8-lea magazin deschis anul acesta, urmând ca până la sfârşitul anului să deschidem alte şapte unităţi. Extinderea reţelei de magazine LEM'S continuă, urmărind dezvoltarea de spaţii tot mai generoase. Toate unităţile deschise anul acesta au peste 800 mp, majoritatea fiind localizate în centre comerciale noi. Avem nevoie de spaţii tot mai mari datorită diversificării gamei de produse', a spus Adrian Rizea, directorul comercial al reţelei LEM'S.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM'S pentru desfacerea produselor sale. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM'S activează peste 1.350 de angajaţi.

Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1,2 milioane de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă. AGERPRES

Alte articole din Business



 
Newsletter

Idei pentru Lideri
Citate de Abraham Lincoln pentru comunicatori lincoln_abraham.jpg
Cel mai cunoscut preşedinte al Statelor Unite din secolul al XIX-lea, Abraham Lincoln, a fost izvor de inpiraţie pentru mulţi comunicatori timp de aproape două secole.
Pentru a aminti de înţelepciunea celui care a spus că “Votul este mai puternic decât glonţul”, PR Daily a “tradus” câteva dintre citatele care-l au ca autor pe cel de-al 16-lea preşedinte american.
Citatul saptamanii
Henry Ford - “Când totul pare a-ţi fi împotrivă, aminteşte-ţi că avionul decolează împotriva curentului, nu pe direcţia lui”
ford_henry.jpg
Interviu
Jacques Séguéla: “Publicitatea este o meserie a iubirii, nu o meserie a banilor” seguela_jacques.jpg
Jacques Séguéla, cunoscut drept guru-ul publicităţii franceze, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că publicitatea nu este o meserie care are drept scop banii, ci este un domeniu al iubirii şi pasiunii pentru creativitate.
Cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani, Séguéla a participat la Forumul de Afaceri Regional Franţa - Europa de Sud-Est care s-a încheiat miercuri la Bucureşti.
Cartea saptamanii
”Cei care schimbă”: o carte despre cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care au reușit în lupta cu multinaționalele cei-care-schimba.jpg
”Cei care schimbă”, noua apariție editorială de la Publica, este prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă.
Mona Dîrțu și Andreea Roșca desăvârșesc cei 20 de ani petrecuți în presa de business cu o carte care desparte apele mediului de afaceri din România. ”Cei care schimbă” jocul ne prezintă poveștile acelor antreprenori români care au ales lupta în detrimentul cârdășiei, atenția pentru clienți în schimbul contractelor cu statul și pasiunea în locul șmecheriei. Istoriile City Grill, MedLife, Betty Ice, Dedeman, Fan Courier, Mobexpert și Bitdefender sunt cele care țes zestrea ADN-ului antreprenorial românesc de calitate.
Site-ul saptamanii
Portal EURES va fi lansat în 2014 EURES_new_website.jpg
EURES, portalul dedicat mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, va fi supus unei transformări la începutul anului 2014.
Portalul va avea o nouă aplicaţie „CV Online”, funcţii de căutare îmbunătăţite, un nou design grafic şi de interacţiune şi va fi mai uşor de folosit.
das-instalatii.ro

Afisari
counter